În paralel cu proiectele Consiliului Județean, susținem obiectivele majore de investiții pentru județul Iași, construirea celor două autostrăzi, A8 și A7, a centurii de ocolire a orașului Podu Iloaiei și a variantelor de ocolire a municipiului Iași, est și vest. Acestea sunt proiecte vitale pentru județul nostru și, deși nu le coordonăm în mod direct, am făcut toate diligențele pentru urgentarea lor și oferim sprijin instituțional pentru a le duce la îndeplinire. Înțelegem că dezvoltarea județului ține în mod direct și de construirea acestor proiecte majore de infrastructură și suntem deschiși la orice formă de colaborare cu autoritățile centrale pentru ca Iașul să aibă infrastructura rutieră care să facă față nevoilor actuale.
Trebuie să fac o scurtă trecere în revistă a etapelor A8, acest uriaș proiect de infrastructură pe care l-am susținut în toți acești ani, alături de colegii mei liberali.
- În perioada în care am fost deputat în Parlamentul României, am votat alături de toți colegii din #PNL, proiectul de lege care prevedea construirea cu prioritate a Autostrăzii A8 pe traseul Iași – Târgu Mureș.
- Ca ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor, am reușit să deblochez componenta de mediu a proiectului autostrăzii A8.
- La sfârșitul anului 2020, la scurt timp după preluarea mandatului de președinte al Consiliul Județean Iași, am primit la Iași vizita ministrului Fondurilor Europene de la acea vreme, Marcel Boloș, și ne-am asumat atunci includerea ca propunere de finanțare prin PNRR a capetelor din sectorul montan din autostrada A8, după discuții și cu societatea civilă.
Astăzi, lucrurile pe care ni le-am asumat și le-am promis se înfăptuiesc. Cei 30 de km pe tronsonul Leghin – Târgu Neamț vor fi finanțați prin PNRR ceea ce înseamnă și un orizont de timp bine definit pentru finalizarea lucrărilor – sfârșitul anului 2026. După atâția ani de așteptare și promisiuni, avem, în sfârșit, siguranța că vom circula pe autostradă în următorii ani și că vom avea legătura promisă cu vestul țării, prin A8, și cu sudul țării, prin A7.
În ceea ce privește A7, în luna februarie a acestui an, au început lucrările pe sectorul Mircești-Pașcani. Sunt primii 30 de km de autostradă care se construiesc pe teritoriul județului Iași. După ani de așteptare, Iașul primește ceea ce i se cuvine. Vom fi conectați printr-o infrastructură modernă de sudul țării și vom da o nouă șansă la dezvoltare județului nostru.
Am fost ambasadorii constanți ai acestor proiecte încă de la preluarea guvernării, iar odată cu câștigarea mandatului de președinte al Consiliului Județean Iași, echipa noastră a reprezentat Iașul în relația cu autoritățile centrale pentru susținerea celui mai important proiect de infrastructură rutieră a Moldovei.
Este cert că Iașul nu se mai poate dezvolta cu infrastructura pe care o are în prezent, iar noi nu vom abandona cel mai important proiect regional al Moldovei: traversarea Carpaților printr-o autostradă și legătură directă cu Vestul României și Europa, dar și cu sudul României, prin A7.