Scutirea cu 30% a plății chiriilor plajelor
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de administrator al plajelor din România prin Administrația Națională Apele Romane, susține anul acesta turismul pe litoralul românesc prin scutirea cu 30% a plății chiriilor plajelor.
În ședința de Guvern de astăzi s-a aprobat actul normativ prin care titularii contractelor de închiriere de la Marea Neagră sunt scutiți de la plata sumei datorate cu titlu de chirie și care reprezintă 30% din contravaloarea contractelor de închiriere pentru anul 2020. Aceste sume nu vor mai fi achitate la plata datoriilor scadente din viitor.
Măsura propusă de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Administrația Națională “Apele Române” reprezintă o compensare a pierderilor financiare pe care operatorii de plaje le resimt anul acesta.
Decizia vine în sprijinul operatorilor economici ce traversează o perioadă în care activitățile aferente sezonului estival 2020 nu se pot desfășura la capacitate optimă, datorită măsurilor de protecție stabilite pentru prevenirea răspândirii COVID-19.
Turismul românesc are nevoie acum, mai mult decât oricând, de sprijinul nostru și, astfel, vă încurajăm pe toți ca anul acesta să vă petreceți concediile pe litoralul românesc sau în oricare alt loc frumos din țara noastră.