Mă onorează încrederea pe care Excelența Sa Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România, o are în administrația de la Consiliul Județean Iași,
Mă onorează încrederea pe care Excelența Sa Adrian Zuckerman, Ambasadorul SUA în România, o are în administrația de la Consiliul Județean Iași, dar mai ales în potențialul județului nostru.
În ultimele două zile, am purtat numeroase discuții cu Excelența Sa despre oportunitățile pe care parteneriatul strategic româno-american le poate crea la nivel județean, pornind de la câteva domenii de interes major: mediul de afaceri, infrastructură și agricultură.
În acest sens, am inițiat deja discuțiile despre posibilitatea organizării aici, la Iași, a unui Forum Economic Româno-American, cel mai probabil anul viitor, când contextul pandemic va fi mai favorabil. Totodată, vom susține activ deschiderea unei filiale ieșene a AmCham – Camera de Comerț Americană în România, pentru a susține creșterea progresivă a oportunităților de business, intensificarea relațiilor comerciale și atragerea companiilor americane care să deschidă sedii în Iași. Modelul companiilor americane Amazon și BorgWarner, care însumează aproximativ 4300 de angajați în Iași, poate fi replicat cu succes, astfel încât să generăm dintr-odată un număr mare de noi locuri de muncă.
Demararea proiectului de infrastructură Via Carpathia, care urmează să lege Marea Neagră de Marea Baltică, este o altă mare oportunitate nu doar pentru județul nostru, ci pentru întreaga Regiune Nord-Est, pe care o putem conecta cu o șosea și o cale ferată la această nouă autostradă care va trece prin 7 țări. Este o oportunitate uriașă de a lega Iașul de Europa Centrală.
Nu în ultimul rând, am discutat cu domnul Ambasador și despre situația agriculturii ieșene și am conturat idei și scheme de finanțare pentru fermieri, în special pentru proiectele ce au în vedere dezvoltarea sistemelor de irigații, un factor esențial care poate asigura o mult mai mare predictibilitate în sectorul agricol.
Ultimele două zile ne-au adus un nou partener cu care să facem #EchipăPentruIași, iar interesul Ambasadei SUA față de județul nostru demonstrează că suntem o comunitate puternică, cu oportunități uriașe de dezvoltare.