Costel Alexe: Avem multe de făcut. Dezvoltarea judeţului este o prioritate.
Avem multe de făcut. Lucrările de infrastructură, cum ar fi A8 sau A7, sunt esenţiale pentru dezvoltarea judeţului nostru. Sănătatea este de asemenea foarte importantă, iar dincolo de cele şase spitale din subordinea Consiliului Judeţean şi care au nevoie urgentă de reabilitare, suntem hotărâţi ca lucrările la Spitalul Regional să înceapă cât mai repede. În următorii patru ani, cuvântul de bază pentru dezvoltarea judeţului Iaşi vor fi parcurile industriale.
Iaşiul are nevoie ca toată această resursă umană de bună calitate să rămână aici şi să aducă plusvaloare judeţului. Mediul privat va fi în aceşti patru ani motorul care va trebui sprijinit.
Îmi doresc să reducem decalajele dintre estul şi vestul ţării. Îmi doresc să facem ce n-am reuşit ca şi clasă politică. De multe ori a lipsit viziunea, alteori au lipsit fondurile, dar de cele mai multe ori a lipsit echipa. Iar acum după mulţi ani suntem mai hotărâţi să facem echipă tocmai pentru ca fondurile europene şi guvernamentale, dar şi dezvoltarea judeţului să fie o prioritate. Am văzut exemple de bună practică în alte judeţe. Când primăria reşedinţă de judeţ şi Consiliul Judeţean au fost în aceeaşi echipă proiectele s-au făcut mult mai repede şi mai bine.