Casa Eficientă Energetic

Prin Programul Casa Eficientă Energetic, care are un buget de 430 de milioane de lei, aproximativ 9.000 de proprietari de case din România își vor putea eficientiza energetic locuințele.
Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte: creșterea eficienței energetice și/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuințele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcție având regim de înălțime de cel mult 3 nivele.
Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor o finanțează prin AFM. Finanțarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menționată, respectiv 15.000 de euro.
Casa Eficientă energetic este unul din programele la care țin foarte mult și care va ajuta foarte mult și populația, și economia, și mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereții exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiș. Se știe că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie și cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar și una economică și socială: o astfel de investiție duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie și, implicit, la scăderea consumului național de energie.
Cheltuielile eligibile ale Programului Casa Eficientă Energetic vizează: instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi etc. Condiția eligibilității proiectului este ca eficiența energetică a locuinței să crească, după implementarea acestuia, cu cel puțin o clasă energetică.
Și mai multe detalii despre Program găsiți aici: https://bit.ly/2ZERxIi