Antidotul acestei pandemii trebuie să fie dezvoltarea economică prin investiții și proiecte.
Din luna martie am intrat sub pandemie și toate strategiile de dezvoltare ale PNL au trebuit să fie regândite, a fost nevoie să ne adaptăm. Multă lume vorbește acum despre criza sanitară și despre impasul economic. Eu cred că suntem nevoiți să privim investițiile și dezvoltarea ca antidoturi decisive pentru încetinirea economică și pentru îngrijorarea cauzată de pandemie.
Am fost tot timpul un om care, în situații grele, își suflecă mânecile și se apucă de treabă începând cu ceea ce poate da rezultate. Apoi rezultatele și succesele atrag alte realizări. Așa vom ieși din situația grea. Aceasta este calea pe care o alegem, preferăm să vedem oportunitatea favorabilă investițiilor în dezvoltare. Din acest motiv, Guvernul Orban a lansat în vară cel mai mare plan de investiții de după 1989, „Reclădim România”.
A fost clar semnalul că miza noastră este dezvoltarea economică, că vom muta accentul dinspre consum spre investiții. Prin guvernarea PNL, România trece de la espectativă și consum, la demararea de investiții și la activitate economică intensă.
Efortul PNL în următorii ani va fi de a debloca proiecte uitate prin sertarele birocraților corupți ai PSD, de a atrage constant fonduri europene, de a investi în infrastructură, de a sprijini sectorul economic și de a dezvolta constant această frumoasă țară. În acest fel vom îndeplini așteptările și nevoile oamenilor și vom depăși mai bine și criza sanitară. Acesta este vaccinul României: antidotul pandemiei este dezvoltarea economică.