Vizită la viitorul amplasament al institutului ce va fi amplasat pe raza comunei Miroslava

Împreună cu Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, primarul Comunei Miroslava, Dan Niță și cu profesorul Grigore Tinică, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare, am vizitat viitorul amplasament al institutului ce va fi amplasat pe raza comunei Miroslava.
Demersuri comune ale primăriei Miroslava și IBCV Iași făcute la sediul Ministerului Sănătății pentru întreprinderea demersurilor legale pentru realizarea acestui spital la Miroslava au dat roade.
Pe parcursul anului 2019 la solicitarea Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. George I.M. Georgescu” Iași (IBCV Iași), UAT comuna Miroslava, județul Iași a transmis mai multe solicitări către Ministerul Sănătății pentru realizarea unui spital nou de boli cardiovasculare pe teritoriul administrativ al comunei Miroslava, județul Iași.
Construcția unui sediu nou, dedicat Institutului de Boli Cardiovasculare Iași se impune prin necesitatea deservirii populației cu afecțiuni cardiovasculare provenite dintr-un areal geografic vast, respectiv întreaga regiune a Moldovei (5,5 milioane locuitori), reducerea numărului de copii și adulți care accesează anual la formularele E112, scăderea cheltuielilor logistice legate de transportul pacienților către alte centre de specialitate și a sumelor decontate către instituții private. Obiectivul major al demersului vizează reducerea mortalității persoanelor cu afecțiuni cardiovasculare din teritoriul Moldovei care, în momentul de față, sunt obligate să se adreseze altor centre, asistență medicală din țară și străinătate. Acest proiect va conduce la dezvoltarea zonei și promovarea comunei Miroslava la nivel național și internațional.
Institutul Regional de Boli Cardiovasculare va fi un holding de spitale și clinici care vor concura la tratamentul bolilor cardiovasculare, a recuperării cardiologice, precum și alte activități. Institutul Regional de Boli Cardiovasculare va cuprinde: ambulatoriu și triaj primire urgențe, clinică de chirurghie cardiovasculară pentru adulți, clinică de chirurghie infantilă, clinică de cardiologie, clinică de prevenție și recuperare cardiovasculară, clinică de îngrijiri paleative cardiovasculare. Acest holding de spitale și clinici va cuprinde și următoarele investiții: farmacii aferente fiecărei clinici, bibliotecă cu 2-3 săli de studiu, săli de conferințe, laboratoare de analize și alte investigații necesare bolnavilor, policlinică, săli de studiu pentru studenții în practică, hotel pentru bolnavii veniți în tratament din alte zone ale țării sau străinătate, cantină pentru spital/restaurant vizitatori, garaj auto/elicopter, grup administrativ, atelier de dezinfecție, dotare aparatură de ultimă generație/ambulanțe și elicopter, spălătorie.