Prima zi de școală
Stimați și iubiți dascăli,
Vă scriu aceste gânduri cu emoție, ca ieșean, părinte și fost elev.
Știu foarte bine că ultimele luni pe care le-ați traversat nu au fost ușoare. Ați trecut prin cea mai lungă perioadă de învățare petrecută în afara clasei și a școlii. Știu că ați fost îngrijorați și preocupați zilnic de elevii dumneavoastră, adică de copiii noștri, ai tuturor.
Cunosc foarte bine eforturile pe care le-ați depus pentru ca orele petrecute cu elevii în timpul acestei perioade de pandemie să se desfășoare eficient.
Sunt, ca cei mai mulți dintre dumneavoastră, tată și părinte. Știu că a fost dificil pentru noi toți și pentru Dvs. și mai mult, ca părinți și dascăli, să ne obișnuim cu noua situație: copiii au stat departe de școală atâtea luni, iar supravegherea lor și atenția acordată au necesitat un efort considerabil.
Gândul meu de sincer, de prețuire și recunoștință, se îndreaptă către dumneavoastră, dascălii noștri dăruiți profesiei didactice.
Sunt conștient de dificultățile prin care ați trecut, dar și de faptul că, în acest context atât de dificil, multe probleme s-au acumulat. Cu toate acestea, responsabilitatea comună pe care ați demonstrat-o, din plin, în această perioadă, precum și efortul pe care l-ați făcut, de a descoperi și aplica noi resurse și strategii de adaptare la evoluții imprevizibile, au condus la apariția unui uriaș potențial de solidaritate.
Dovada cea mai edificatoare a implicării și dăruirii dumneavoastră constă atât în continuarea demersurilor de excelență educațională, cât și în rezultatele bune și foarte bune obținute de absolvenți la examenele naționale. A fost practic o mobilizare fără precedent, pentru a-i sprijini pe elevi. Ați făcut-o dedicat, creativ, prin acordarea de suport informațional, motivațional și afectiv consistent, în perspectiva susținerii examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat.
Pe acest fond, realitatea cu care ne confruntăm zi de zi arată că misiunea școlii este din ce în ce mai complexă. Iar rolul Dvs. este fundamental pentru societate și cetățenii săi!
Știm cu toții, de asemenea, că astăzi, acest început de an școlar 2020-2021 va pune, din nou, la încercare școlile și pe oamenii lor. Avem însă, în același timp, convingerea că, prin grija și implicarea dumneavoastră, la care se va adăuga sprijinul nostru real materializat în programele și proiectele guvernamentale aflate deja în derulare, vom depăși împreună această perioadă dificilă.
Pentru mine rămâneți un model de determinare, implicare, rezistență și creativitate, calități care fac din profesori adevărați învingători. Iar acest lucru este acum mai evident ca niciodată! Nimic nu ne face mai mândri decât lucrurile extraordinare pe care dumneavoastră, dascălii noștri dedicați, le-ați făcut și le faceți, în această perioadă, pentru elevi, pentru școală, pentru copiii noștri!
Pentru toate acestea, vă mulțumesc cu recunoștință, doamnelor și domnilor profesori și educatori!