17 milioane de puieți vor fi plantați în cadrul ediției de toamnă a campaniei naționale de împădurire ”O pădure cât o țară”
17 milioane de puieți vor fi plantați în cadrul ediției de toamnă a campaniei naționale de împădurire ”O pădure cât o țară”.
Am lansat astăzi, în Pădurea Pustnicu, de lângă București, ediția de toamnă a celei mai ample campanii de împădurire din România.
O pădure cât o țară este mai mult decât o mare adunare de oameni care plantează. Campania are în spate strategii silvice, prin care construim păduri puternice. Am anunțat, în prima etapă a campaniei, plantarea a peste 50 de milioane de puieți. Cu toate că am avut perioadă de urgență în mijlocul campaniei, am reușit să plantăm în primăvară 33 de milioane de puieți. Ne apropiem de partea a doua a campaniei O pădure cât o țară și astfel, în octombrie – noiembrie vom planta peste 17 milioane de puieți. Dacă în primăvară ne-am concentrat pe zonele de munte și deal, în toamnă campania va ajunge în zonele de câmpie, în mod special în județele deficitare în păduri.
Județele în care Romsilva va planta cei mai mulți puieți sunt: Tulcea (peste jumătate de milion de puieți), Galați (430.000), Ialomița (370.000), Călărași (200.000), Dolj (180.000), Brăila (150.000), Vaslui (110.000). Dintre aceștia, peste 1 milion de puieți sunt de stejar, peste 700.000 de plop, salcie (150.000), frasin, arțar și alte specii.
De asemenea, în cadrul acestei ediții a campaniei, vor fi plantate păduri de la ZERO pe o suprafață de 1100 ha și vor fi completări pe o suprafață de peste 2000 de ha.
Precizăm că în cadrul ediției de primăvară a campaniei ”O pădure cât o țară”, au fost plantate de la ZERO, la nivel național, 2400 de păduri și completate alte 7000 de păduri tinere. Cele mai multe păduri plantate de la ZERO au fost în județele: Suceava, Maramureș și Sibiu.
În cadrul campaniei O pădure cât o țară, vor fi realizate și lucrări de substituire, prin care vom construi păduri mai puternice decât avem astăzi. De exemplu, aici, la Pustnicu, vrem să readucem la viață pădurile dominate de stejar! Acum avem, în această zonă, în jur de 75% tei, deși cândva Codrii Vlăsiei erau dominați de stejar. Urmărim ca prin lucrări de substituire să revenim la ce a fost odată, 75% stejar și restul alte specii, printre care și tei.