Maricel Popa, pus la colţ de Curtea de Conturi. Spitalul mobil amendat cu 60.000 lei
Neregulile descoperite de Curtea de Conturi la achiziţia Spitalului Mobil de la Leţcani au fost făcute publice într-un raport publicat ieri de instituţia de control amintită, raport care vizează „gestionarea resurselor publice în perioada stării de urgenţă“. Principalele acuze se referă la modul în care a fost realizat şi achiziţionat spitalul. Primele instituţii „călcate“ de inspectorii Curţii de Conturi au fost cele două consilii judeţene, Iaşi şi Neamţ, care au finanţat investiţia: Iaşi – 14,8 mil. euro; Neamţ – 3,3 mil. euro. Inspectorii CC au reproşat celor două instituţii judeţene că nu a existat o strategie a achiziţiei, şi niciun plan de gestionare a spitalului după punerea în funţiune, documente care trebuiau supuse votului consilierilor.
„Nu există elaborată o strategie a achiziţiei publice a spitalului şi respectiv a modului de gestionare ulterioară punerii în funcţiune – nu s-a prezentat dovada elaborării şi supunerii spre aprobarea autorităţii deliberative a judeţului, a unui program/plan de implementare a investiţiei, în baza unui studiu care să cuprindă informaţiile necesare şi obligatorii cu privire la realizarea obiectivului, precum: descrierea investiţiei, date tehnice, durata de realizare, grafic de execuţie, costuri/valoare estimative, posibili furnizori identificaţi, modalitatea de livrare/instalare, dotări aparatură de specialitate, echipamente etc.“, se precizează în raport.
Inspectorii au mai imputat celor două entităţi că au dispus folosirea banilor fără a exista un contract de finanţare în care să fie prinse obligaţiile beneficiarilor, şi nu numai.
„Nu au fost prezentate înscrisuri prin care să se susţină modul în care s-a procedat la identificarea riscurilor alocării şi utilizării resurselor financiare şi un plan de măsuri pentru diminuarea acestora, în condiţiile în care alocarea resurselor financiare nu s-a realizat în baza unui contract de finanţare cu prezentarea detaliată a obligaţiilor ce revin asociaţiei, modul de raportare a utilizării sumelor alocate la termenele asumate, restituirea sumelor neutilizate, modul de exploatare pe timpul garanţiei echipamentelor etc.“, se mai precizează în raportul CC.
La momentul controlului, pentru spitalul mobil nu se ştia nici care urmau să fie costurile privind personalul medical şi nici cele de întreţinere. Mai exact, nu exista „un contract de management al spitalului, neregăsindu-se evaluări cu privire la costurile exploatării, inclusiv în ceea ce priveşte personalul medical şi modul de finanţare a acestora, avizele de funcţionare (cel puţin la nivel de corespondenţă), costurile de întreţinere şi mentenanţă etc.“, se mai menţionează.
Nereguli în caietul de sarcini şi plăţi fără verificare
Având în vedere aceste deficienţe găsite în cadrul controalelor efectuate la cele două consilii judeţene, inspectorii CC au decis să facă verificări şi la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) EURONEST, entitate ce funcţionează sub tutela consiliilor judeţene din zonă, şi prin care s-a derulat achiziţia spitalului.
Principala neregulă găsită aici este legată de elaborarea caietului de sarcini. Inspectorii au constat faptul că „nu s-a stabilit, pentru produsele necesare, cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică care să descrie, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesităţii autorităţii contractante şi nu s-au precizat atribuţiile şi activităţile de raportare aferente gestionării contractului în perioada de derulare a acestuia“.
O altă încălcare a legii achiziţiilor publice constatată de Curtea de Conturi ar fi nepublicarea anunţului de atribuire a contractului de achiziţie publică, în termenul legal de 30 de zile de la data încheierii acestuia.
În plus, inspectorii au descoperit că nu a fost constituită garanţia de bună execuţie în cuantumul de 1% din valoarea contractului de furnizare, fără TVA, şi în termenul prevăzut prin clauzele contractuale, garanţie evaluată la 646.912 lei. În cadrul controlului s-a descoperit că EURONEST a făcut recepţia produselor (containerele, aparatură etc), precum şi plata acestora în valoare de 1,52 milioane de euro, fără a avea certitudinea că produsele sunt cele care trebuie, pentru că, scriu inspectorii financiari, „nu este posibilă verificarea corelaţiei între informaţiile/datele caietului de sarcini, ale ofertei depuse şi respectiv elementele facturate de către furnizor“.
În plus, Euronest ar fi dispus utilizarea acreditivului (garanţia financiară oferită importatorului cum că prevederile contractual vor fi respectate – n.r.), efectuând plata acestuia în valută, contrar prevederilor contractuale. „La data finalizării controlului nu s-au prezentat informaţii cu privire la modalitatea de utilizare a acreditivului, existând riscul ca plăţile efectuate să depăşească valoarea în lei a contractului de furnizare“, se mai arată în raport.
În concluzie, pentru încălcarea Legii privind achiziţiile publice, Euronest a fost sancţionată de inspectorii CC cu o amendă de 60.000 de lei.
Conflictul se mută în instanţă
Potrivit contractului încheiat cu firma turcă, spitalul trebuia dat în folosinţă încă de acum patru luni. „Miercuri se va încheia montarea propriu-zisă a componentelor modulare. A început deja amenajarea interioară a instalaţiilor şi echipamentelor, care se va finaliza săptămâna viitoare“, ne-a declarat ieri Alina Popa, directorul executiv ADI Euronest.
În ceea ce priveşte amenda primită, aceasta a precizat că sancţiunea a fost contestată în instanţă. „Am contestat raportul. Se va constitui o comisie de contestaţii. Totodată, am contestat amenzile în instanţă, la Judecătoria Iaşi“, a spus Alina Popa.
La rândul său, preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, a declarat că documentele proiectului nu au fost luate în seamă de inspectorii Curţii de Conturi, şi că i se pare ciudat că aceştia au verificat situaţia de două ori. „Iregularităţile constatate provin din faptul că inspectorii au ignorat documentele acestui proiect. Au fost o dată, au găsit totul în regulă, iar după două săptămâni au venit din nou. Doamna director (a Euronest, n.r.) le-a arătat legea. Au reproşat, de exemplu, că din caietul de sarcini lipsesc datele tehnice pentru fiecare aparat. Dar este imposibil, iar legea permite să fie trecută doar denumirea echipamentului“, a spus Maricel Popa.