24 de miliarde de euro din fonduri europene pentru proiecte verzi
24 de miliarde de euro, din cele 80 de miliarde obținute de România din fonduri europene în cadrul negocierilor din Consiliul European, vor ajunge în proiecte verzi.
Preşedintele Klaus Iohannis a obținut o sumă remarcabilă pentru România, cea mai mare pe care țara noastră a avut-o vreodată la dispoziţie.
Din aceste 80 de miliarde, 30% vor trebui cheltuite pentru obiective «verzi», pentru crearea unei economii performante, cu emisii reduse de carbon, conform obiectivelor Pactului Ecologic European.
Prioritatea noastră de acum este una singură: atragerea tuturor acestor fonduri, inclusiv a celor pentru combaterea efectelor pandemiei. Spun asta deoarece cele 33 de miliarde de euro din programul de relansare economică vor trebui cheltuite în următorii doi ani. Asta înseamnă un ritm dinamic pentru a trimite toate planurile noastre autorităților europene.
Ministerul are aproape finalizată o structură de coordonare care va ajuta ca România să beneficieze atât de fondurile din Pactul Ecologic European (European Green Deal) cât şi de acele fonduri din Next Generation EU, care sunt supuse criteriilor Pactului ecologic.
Această structură va asigura cooperarea şi coordonarea între instituţiile care au legătură cu fondurile pentru tranziţia climatică, dar şi consultarea largă cu mediul de afaceri, organizaţiile de mediu şi alte entităţi. Săptămâna viitoare vom avea primele consultări de acest fel. Vreau să fie clar un lucru: toți acești bani sunt, în primul rând, pentru a construi o economie puternică. Sumele pe care le avem la dispoziție ne pot ajuta industriile să producă mai mult cu consum redus de energie, să ne eficientizăm energetic sectorul clădirilor, să protejăm speciile, pădurile și să investim într-un aer sănătos în marile aglomerări urbane.